Strategie și securitate. Lucruri prea puțin (spre deloc) dezbătute în aceste alegeri

/

/

                În buna tradiție a campaniilor electorale pentru alegerile prezidențiale, candidații au dezbătut (și re-dezbătut, chiar dacă de cele mai multe ori pe cont propriu) subiectele cele mai arzătoare ale societății românești.

De la credințe religioase și sănătate – fără a uita subiectul avortului, care pare să îmbine perfect cele două teme – și până la educație sau apărare, candidații noștri la prezidențiale s-au întrecut în a-și exprima pozițiile. Aceasta, desigur, atât în primul tur, cât și în duelul final din turul doi, menit să stabilească în cele din urmă cine va ocupa cea mai înaltă funcție.

                Evident că dezbaterile nuanțate sunt binevenite și că e bine să cunoaștem poziționările candidaților pentru cea mai înaltă funcție din stat. Astfel, ne putem contura o idee despre ceea ce doresc să realizeze în următorii cinci ani sau, dimpotrivă, îi putem taxa atunci când deviază de la promisiunile lor (ori dacă nu le îndeplinesc). Practic, dezbaterea electorală îndeplinește și rolul de împuternicire a votantului, nu doar pe acela de a îl informa și-i conferă mai mult control în procesul de votare.

                Problema constă în faptul că nu președintele este cel care are pârghiile constituționale de a adresa soluțiile pentru aceste probleme. În mod evident, președintele poate avea o influență semnificativă în rândul instituțiilor statului cu privire la direcția strategică pe care să o urmeze țara, însă în final nu va putea săvârși absolut nimic, mai ales dacă va avea parte timp de cinci ani de guverne ostile și denunțătoare.

                Totuși, în dezbaterea dintre cei doi candidați pe numele lor George Simion și Nicușor Dan, mi-a atras atenția o afirmație! Culmea, aceasta a venit din partea lui GS, cel care a fost și (încă) este cotat cu prima șansă ca să ajungă președintele țării: „voi pune subiectul sărăciei pe masa de discuție cu CSAT-ul”. Am citat din memorie, însă esența mesajului am păstrat-o intactă. Dacă George Simion va ajunge președinte și dacă ar fi pusă în practică propunerea lui din timpul dezbaterii, decizia ar fi atât de absurdă, pe cât ar fi de inutilă și mă duce cu gândul la începutul pandemiei, atunci când armata a ieșit în străzile pustii ale Bucureștiului din Piața Unirii și au lăsat boxele să cânte șlagăre patriotice.

                Spun că ar fi absurdă și inutilă deoarece în cadrul CSAT-ului nu fac parte factorii decizionali relevanți pentru subiectul sărăciei. Cine să vorbească despre „sărăcie”  în CSAT?

Să le dăm cuvântul miniștrilor economiei, justiției și internelor, cei care nu par să vadă vreo problemă în incriminarea consumului de droguri, fără a face măcar distincția între droguri în sensul lor clasic și medicamente precum ibuprofenul?

                Nu-l suspectez de prea multă cultură politică sau instituțională pe domnul Simion, dar m-a făcut să zâmbesc pentru o secundă și-i mulțumesc. În toate aceste discuții derizorii purtate în campaniile electorale pentru prezidențiale, mi-am adus aminte de „strategia Iohannis” sau, mai bine zis, de „strategiile Iohannis”, subiecte care trecuseră pe sub radar la vremea lor, dovadă că nu au atras prea mult atenția nici a presei și nici a publicului.

                Este vorba despre Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioadele 2015-2019 și pentru 2020-2024, elaborate la începutul fiecărui mandat al președintelui. Încă de la început, președinția a încercat o reformă instituțională și o aliniere cu noile paradigme ale secolului nostru, ceea ce a fost un lucru demn de salutat. Strategia Națională de Apărare a Țării echivalează cu „the grand strategy” din mediul anglo-saxon (cu precădere cel american) și care a mers mână în mână cu extinderea conceptului de securitate. Fără a intra în profunzimea aspectelor tehnice, subliniez că această extindere a conceptului de securitate pleacă, așa cum zice și sintagma, de la conceptul clasic de securitate adică lipsa oricăror amenințări la adresa statului, instituțiilor acestuia și a cetățenilor. Amenințările erau restrânse și se axau predominant pe partea militară și de ordine publică.

                Începând cu anii ’80, teoreticienii relațiilor internaționale ai școlii de la Copenhaga, alături de cercetători remarcabili precum Barry Buzan (People, States and Fear este o carte ce merită lecturată din plin) au sugerat că dimensiunea amenințărilor la adresa statului și a cetățenilor acestuia este mult mai amplă. Acest lucru s-a întâmplat și datorită globalizării pe de-o parte, cât și datorită căderii URSS-ului și a Pactului de la Varșovia, fără a omite ascensiunea jihadismului, trei subiecte care au fost îndelung dezbătute în anii ’90.

                E mai captivant să analizăm această extindere a conceptului de securitate chiar în perioada în care a fost elaborată Strategia Națională de Apărare a Țării noastre și să ne-o imaginăm ca o reacție a războiului hibrid pe care îl duce Rusia împotriva Europei (și a restului lumii) încă din 2008. Analizând doctrina Gherasmiov (sintagmă pentru care creatorul său, Mark Galeotti și-a cerut scuze că a creat-o), observăm că agresiunea față de alte state se manifestă într-o proporție mai mare prin elemente non combatante: propagandă, creșterea tensiunilor sociale în rândul altor state, atacuri cibernetice, întreruperea căilor de comunicare, șamd. Noi cunoaștem foarte bine ce înseamnă acest război hibrid încă de la finele anului 2024, deși au existat nenumărate indicii că am fost victime și înainte.

                Așa cum am zis mai devreme, elaborarea unei „mari strategii naționale” este binevenită și este și mai binevenită colaborarea dintre personalul militarizat (mă refer aici la armată, poliție și celelalte instituții ale MAI, cât și la serviciile speciale precum SRI, SIE, STS, SPP, etc)  și cu profesioniștii civili. Dar dacă mai devreme am spus că demersul luat încă din 2014 a fost unul lăudabil, ei bine tot acolo m-am și oprit cu laudele.

                În timpul celor două mandate ale lui Iohannis, colaborarea cu societatea civilă și cu experții din domeniile acoperite în noile strategii a fost inexistentă. Domeniile acaparate de extinderea conceptului de securitate au fost nenumărate: problemele de mediu (cu precădere defrișările pădurilor), sănătate, educație și începând cu 2020 a fost inclus chiar și patrimoniul cultural! Practic, domnul președinte n-a iertat nimic și și-a însumat tot ce se poate „pe securitate națională”.

                De altfel, cum ar putea să se ocupe CSAT-ul de problemele de defrișare dacă nu implicăm în procesele de definire a amenințărilor și oameni cu expertiză directă precum directorul Romsilva, membrii Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură și chiar experți ai societății civile și ai ONG-urilor? Să nu mai spun că Ministrul Mediului nu face parte din CSAT, cum nici nu face Ministrul Muncii, cel care ar avea în portofoliu și în atribuții eradicarea sărăciei, așa cum ar dori domnul Simion.

                Cu siguranță, ar fi fost o ocazie excelentă cu prilejul acestor dezbateri să discutăm mai aplicat despre Strategia Națională de Apărare a Țării. Nu numai că ne-ar fi demonstrat candidații că au într-adevăr o viziune, dar și o înțelegere a funcționării instituționale și ar putea nominaliza din start ce fel de colaborare ar dori cu fiecare. S-ar putea poziționa pro sau contra extinderii acestui concept de securitate pentru că știm deja după 10 ani de Iohannis că el s-a extins în mod haotic și amatoricesc, omițând elementul cel mai important, anume dezbaterea în societate, cu precădere a oamenilor care nu fac parte din armată și din servicii.

                Am pierdut această ocazie, dar sunt încă optimist. E posibil ca în încercarea de a obține și al doilea mandat pentru președinție, unul dintre candidații de azi – care peste cinci ani va fi deja președinte în exercițiu – va reuși să ne explice amănunțit cum a elaborat marea strategie a țării în timpul mandatului său și cum este nu numai că mai diferită, dar chiar mai bună decât a predecesorului.

Sau poate mă înșel, căci speranța rămâne cel mai prost sfătuitor, așa cum prea bine ne-a învățat Tucidide și voi rămâne cu acele forme fără fond cu care pare că suntem „înnobilați” de la formarea statului român modern și până în prezent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Verified by MonsterInsights